Cu toate ca…ac etaot uC
Ma tot gandesc la prima oara cand m-am privit in oglinda: „Ala esti tu mamica…”, mi-a spus mama. Cel putin aia este prima oara pe care mi-o amintesc eu. Tatal meu este un tip destul de glumet…nu are rost sa intru in detalii. Ar mai fi si clipa in care mi-am spart o oglinda imensa in cap…cred ca de acolo si ghinionul… Ma tot gandesc la momentul in care vedeam pe cineva care se holba la mine, se stramba haios si facea tot felul de lucruri, toate, numai pentru a ma imita pe mine. Era enervant! Nu aveam sa accept acest lucru. Si nici nu l-am acceptat. Am inceput sa plang cat m-au tinut plamanii…saraca mama…ce o fi fost in sufletul ei, mai ales ca incurajase acea „intalnire”. Spun saraca mama, deoarece am aflat si eu ce inseamna sa te doara sufletul ori de cate ori cineva la care tii foarte mult sufera sau este trist. Am invatat ce inseamna iubirea…
Cu toate ca faptura ce ma imita mai devreme era foarte enervanta, ceva incerca sa imi spuna. Dar ce anume? Si ma intreb acum: „Daca mi-as putea pune o intrebare, care ar fi aceea?”
Poate ca suna ciudat. Si prostesc. „Haide omule! Pune-ti dracu intrebarea aia odata si da si un raspuns! Ce mare lucru? Esti handicapat?” Cei mai mari oratori isi petreceau timpul in fata oglinzii, exersandu-si talentul oratoric in fata celei mai critice audiente care poate exista: „tu insuti”. Sigur, multi vor spune ca defapt exercitiul in fata oglinzii se realizeaza pentru a-ti observa greselile gestice si pentru a te focusa mai bine pe obiectiv. Dar eu va indemn la un exercitiu. Stati in fata oglinzii si incepeti sa vorbiti, uitandu-va fix in ochii vostri. Sa vedem cat puteti vorbi… Va fug gandurile in alta parte odata ce ati avut contact vizual cu propriile ganduri?
Cu toate ca ceea ce spun poate nu are pentru toti „dimensiunea” ce eu incerc sa o cladesc, nu inteleg ce intrebare vroiam sa imi adresez atunci cand m-am vazut pentru prima oara in oglinda. Cred ca ar fi fost primul meu moment de sinceritate. Sa fim seriosi. Cand ne punem intrebari, niciodata nu vom raspunde sincer. Tot timpul vom da raspunsul care ne avatajeaza cel mai mult. Si de ce nu? Doar suntem subiectivi. Noi avem deja un raspuns, altfel nu ne-am mai pune intrebarea. Cautam decat o confirmare. De ce ori de cate ori, cand ai un moment mai greu, te duci in fata oglinzii si iti spui: „Hai ca o poti face!”. Asta ne spun toti: „Te uiti in oglida si iti spui ca vei reusi!”
Autosugestia este tot timpul un lucru nemaipomenit. Dar va implica tot timpul oglinda. Termenul de “oglindă” are aceeaşi semnificaţie ca latinescul “speculum“, care va conduce la cuvântul “speculaţie“. Cand am inceput scoala, pe carnetul meu de elev scria : “Carnetul de elev este oglinda activitatii scolare si a conduitei elevului!” Practic, acolo se “reflecta” intreaga activitate a ta, ca individ, ca elev, ca invatacel.
Cu toate ca mai tarziu am ajuns la concluzia ca totusi carnetul de elev nu reflecta neaparat realitatea, am continuat sa incerc sa imi amintesc ce intrebare am incercat sa adresez persoanei ce se stramba la mine din cealata parte a oglinzii. Lucrul care m-a facut sa pun la indoiala eficacitatea folosirii oglinzii in terapia autosugestiei, a fost exact modul prin care nu tot timpul, oglinda reda in mod corect realitatea. Am zis ca in cazul carnetului, acesta nu reda in mod real activitatea. Si atunci mi-am dat seama: “Oglinda reda inversul realitatii”.
…adnilog ed olocnid ,enim al abloh es ec anaosrep bertni as maiorv emuna ec ulfa as muca anap icin tisuer ma un ,erabertni atsaeca al lusnupsar tisag ma ac etaot uC
